Sursa: Ion Diaconescu - preşedinte de onoare PNŢCD

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) ar trebui să aibă un grup parlamentar propriu în cazul în care va intra în Parlament prin intermediul unei alianţe de centru-dreapta, a declarat, într-un interviu acordat ROMPRES, preşedintele onorific al PNŢCD, Ion Diaconescu.

'Consider că participarea pe liste comune (la alegeri - n.r.) ar fi o şansă de a intra în Parlament. Însă punctul meu de vedere - şi cred că majoritatea gândeşte la fel - este că alianţa trebuie alcătuită doar dacă se garantează posibilitatea alcătuirii unui grup parlamentar propriu, al PNŢCD. Chiar şi pe vremea Convenţiei, partidele care o alcătuiau aveau posibilitatea de a-şi forma grupuri parlamentare proprii, pentru a nu-şi pierde identitatea', a afirmat Ion Diaconescu.

El a spus însă că există şanse ca, în cele din urmă, PNŢCD să se prezinte singur la următoarele alegeri parlamentare.

Potrivit lui Diaconescu, PNŢCD a luat în calcul posibilitatea alcătuirii unei alianţe tocmai datorită faptului că o astfel de soluţie s-a dovedit eficientă în 1996, când Convenţia Democrată a câştigat alegerile.

Preşedintele de onoare al PNŢCD a spus că o variantă luată în considerare a fost Partidul Democrat, cu atât mai mult cu cât una dintre condiţiile Partidului Popular European pentru acceptarea mai multor formaţiuni politice dintr-o ţară a fost colaborarea între acestea, de dorit prin participări la alegeri pe liste comune.

Deşi delegatul PD la Bruxelles a fost în permanenţă de acord cu acest lucru, la întoarcerea în ţară nu a mai făcut demersuri pentru materializarea proiectului, a susţinut fostul lider ţărănist.

'Adevărul este că pentru un partid care are 20-30% nu este tentantă o colaborare cu o formaţiune care are mult mai puţin. (...) Ideea e că atât democraţii, cât şi liberalii au motive să ne accepte, respectând astfel recomandările Bruxelles-ului, deoarece noi am fost membri ai Internaţionalei Creştine încă din 1987, în clandestinitate. Însă şi cei de la Bruxelles sunt pragmatici şi ştiu că nu pot impune unui partid care are peste 30% obligaţia de a se alia cu altul mai slab', a declarat Ion Diaconescu.

În opinia sa, deşi varinata unei alianţe cu liberalii a fost luată, de asemenea, în considerare, 'lucrurile sunt departe de a se finaliza'. În context, Diaconescu a explicat că alcătuirea unei astfel de formaţiuni ar presupune creşterea pragului electoral pentru liberali, care au în momentul de faţă 11-12% în sondaje.

În ceea ce priveşte sistemul de vot, liderul PNŢCD crede că soluţia cea mai bună este una mixtă. 'Fiecare dintre variante - uninominal şi proporţional - are părţi bune, dar şi rele. (...) De fapt, povestea aceasta cu legea electorală nu mi se pare capitală. Important este însă ca legea să fie respectată', a subliniat Ion Diaconescu.

ROMPRES: Domnule Diaconescu, în contextul în care forţele de dreapta din România au înregistrat o ascensiune în ultima perioadă, care este părerea dvs. despre constituirea polului de centru-dreapta PNL-AP-PNŢCD?

Ion Diaconescu: Ideea de a alcătui o alianţă a tuturor forţelor anticomuniste a aparţinut lui Iuliu Maniu care, încă din 1946, a realizat o alianţă cu Partidul Naţional Liberal şi cu Partidul Social Democrat, dar participând la alegeri pe liste separate. Din această cauză, după Revoluţie, în 1990, la iniţiativa lui Corneliu Coposu, s-a refăcut această alianţă mergând la alegeri tot pe liste separate, fiecare partid dorind să-şi păstreze identitatea.

Ulterior, liberalii s-au retras din alianţă şi au intrat chiar la guvernare, iar PNŢCD şi alte formaţiuni au pus bazele Convenţiei Democrate, candidând la alegeri pe liste comune, dar cu grupuri parlamentare proprii. Liberalii, mergând pe liste proprii, nu au reuşit să depăşească pragul electoral şi au rămas în afara Parlamentului. În 1995, cu sprijinul PNŢCD, liberalii au fost reprimiţi în Convenţia Democrată şi astfel s-au câştigat alegerile şi s-a ajuns la guvernarea Convenţiei Democrate din perioada 1996-2000.

Soluţia alianţei s-a dovedit, deci, eficientă, şi de aceea se pune problema refacerii unei alianţe cu forţele politice compatibile cu PNŢCD.

Putea fi vorba fie de PD, care dorea să intre în polul popular din cadrul Parlamentului European, fie de liberali.

Primele tratative s-au purtat cu democraţii. Am înţeles că reprezentanţii Partidului Popular European ar fi precizat că una dintre condiţiile acceptării mai multor partide din aceeaşi ţară este colaborarea între aceste formaţiuni, de dorit prin participări la alegeri pe liste comune. La Bruxelles, delegatul PD a fost în permanenţă de acord cu acest lucru, dar la întoarcerea în ţară, în ciuda demersurilor noastre, reprezentanţii PNŢCD au cam fost purtaţi cu vorba. Adevărul este că pentru un partid care are 20-30% nu este tentantă o colaborare cu o formaţiune care are mult mai puţin.

Liberalii au fost de asemenea foarte amabili la început, dar acum am înţeles că şi ei amână. E vorba de acelaşi fenomen: au 11-12% în sondaje, iar realizarea unei alianţe ar presupune creşterea pragului electoral. Nu au siguranţa omului bogat care are de unde să dea. Am observat că actuala conducere a PNŢCD a mers pe linia liberală, dar lucrurile sunt departe de a se finaliza.

ROMPRES: În ce condiţii credeţi că ar trebui realizată o astfel de alianţă?

Ion Diaconescu: Consider că participarea pe liste comune ar fi o şansă de a intra în Parlament. Însă punctul meu de vedere - şi cred că majoritatea gândeşte la fel - este că alianţa trebuie alcătuită doar dacă se garantează posibilitatea alcătuirii unui grup parlamentar propriu, al PNŢCD. Chiar şi pe vremea Convenţiei, partidele care o alcătuiau aveau posibilitatea de a-şi forma grupuri parlamentare proprii, pentru a nu-şi pierde identitatea.

Pe de altă parte, dacă liberalii au 11% în sondaje, ar putea obţine cel mult 50 de deputaţi. Cum ar putea ei în aceste condiţii să ne dea 10 locuri?

În fond, testamentul lui Maniu, transmis lui Corneliu Coposu, a fost acesta: 'Nu lăsaţi partidul să moară!'. Or, pentru a face acest lucru, este important ca formaţiunea să existe ca entitate, nu să ne dizolvăm într-o formaţiune care pe moment are mai multe procente decât noi. Aceasta nu este doar ambiţia politică a unor conducători vremelnici. Este sentimentul nostru că luptăm pentru un crez, pentru care am sacrificat atât de multe.

Partidele create după aşa-zisa revoluţie, care s-au agăţat de conjunctura politică, nu aveau la început niciun crez. Foloseau cuvântul democraţie doar pentru că era la modă, însă când aveam în Parlament propuneri care încurajau economia liberă, mă întrebau: 'Ce vrei? Să vină din nou moşierii?'.

Pe atunci, concepţiile erau schimbate foarte puţin. Epoca Gorbaciov era cea care le convenea celor mai mulţi, deoarece era vorba despre destindere internaţională, colaborare cu Occidentul, un grad de libertate care să dea impresia unei schimbări. Nu se dorea însă, în niciun caz, renunţarea la putere şi organizarea de alegeri perfect libere.

ROMPRES: Cum vedeţi viitorul partidelor istorice din România?

Ion Diaconescu: Nu îl văd ca fiind prea uşor sau prea roz. Poate că asta e şi din cauză că eu nu mai sunt atât de activ şi merg mai rar pe la sediu, nu mai trăiesc acea ambianţă de luptă. Însă, ideile pe care le-am susţinut noi au fost confirmate de mersul ulterior al evenimentelor, chiar dacă partidul e în scădere. Principiile lui Maniu din 1945 - morala creştină, democraţia integrală, naţionalismul constructiv şi dreptatea socială - sunt vehiculate acum, la 17 ani de la Revoluţie, de toate partidele.

Este adevărat că, formal, toate partidele au subscris la aceste idei, dar oamenii prin care le pun în practică sunt formaţi în şcoala veche. Şi, de fapt, aceştia pun atâtea frâne, încât, România - deşi a aderat la UE - ocupă ultimele locuri în diferite clasamente. Mare parte dintre aceşti politicieni sunt formaţi în timpul comunismului, poate chiar au fost promovaţi în funcţii, dar aceasta nu înseamnă că în cazul lor schimbarea s-a produs din convingere. Dacă s-ar schimba bătaia vântului prin vreo împrejurare vor sluji cu acelaşi devotament un alt sistem.

Principiile pentru care am luptat noi sunt pe cale să fie puse în aplicare, dar este datoria generaţiei tinere să le aplice, să transforme societatea în spiritul lor.

ROMPRES: Consideraţi că în PNŢCD a existat o reformă reală după plecarea lui Victor Ciorbea?

Ion Diaconescu: Mi-e greu să fac o astfel de apreciere. După căderea comunismului, între 1990-1995, primul preşedinte al PNŢCD a fost Corneliu Coposu, care urma vechea linie a partidului, la fel ca noi toţi născuţi în aceeaşi perioadă. Din 1995 până în 2000 am fost eu preşedinte, continuând cu oamenii pe care i-am moştenit de la Corneliu Coposu, la conducerea partidului.

În 1990, Biroul partidului era alcătuit din oameni de 70-80 de ani, care au făcut toţi puşcărie în timpul comunismului pentru convingerile lor. După câţiva ani, mare parte dintre ei au dispărut, până ce au rămas doar 2-3. Practic, oamenii care au promovat din 1990 până în 2000 au fost cam aceeaşi. Nu am cunoştinţă de schimbări reale.

Guvernarea din 2000 s-a încheiat din punct de vedere propagandistic cu un eşec: votul ne-a fost total defavorabil. Toţi avem o parte de vină, dar problema este că noi nu am reuşit în acel scurt răgaz să formăm o clasă politică puternică din generaţia tânără, activă, de 30-50 de ani.

A doua cauză a fost că am făcut această alianţă uriaşă alcătuită din vreo zece partide şi 10-15 asociaţii. Toată activitatea partidului se rezuma la interminabile şedinţe cu toate aceste formaţiuni, pentru a găsi un punct de vedere comun. A contribuit mult la această dezlânare şi faptul că, la alegeri, Convenţia a obţinut 31%, fiind nevoită, pentru formarea guvernului, să alcătuiască şi alte alianţe, care au slăbit coeziunea internă.

Ultima lovitură a venit însă din partea lui Emil Constantinescu. Singurul lucru pe care i-l reproşez este retragerea din cursa electorală în ultimul moment. Opinia publică a considerat că dacă a plecat tocmai candidatul, pe ultima sută de metri, cu siguranţă a simţit că nu mai merg lucrurile. Tot el a fost cel care insistase pentru menţinerea Convenţiei, deşi erau voci în partid care susţineau că PNŢCD ar trebui să se prezinte singur la alegeri.

Totuşi, guvernarea noastră din 1996-2000 a fost departe de a fi una rea. Am găsit finanţele într-o situaţie jalnică şi de-abia prin politica noastră economică am reuşit, în anul al patrulea, să refacem balanţa şi să începem să urcăm iar în viaţa economică. Pe plan internaţional, atunci s-a deschis calea aderării la NATO şi la Uniunea Europeană.

Cred că, până la urmă, PNŢCD se va prezenta la alegeri tot singur. Însă, în opinia mea, la conducerea partidului ar trebui promovate persoane cu carismă, deoarece condiţiile nu sunt chiar atât de defavorabile. Important este să punem în valoare faptul că acesta este de fapt drumul nostru, iar cei care vorbesc abia acum de economie de piaţă, de morală creştină, de democraţie - din punctul nostru de vedere - sunt impostori. Spun asta, deoarece atunci când noi luptam şi ne jertfeam pentru aceste principii, ei se aflau în tabăra cealaltă.

Dacă sunt oameni care au suferit, înseamnă că există şi vinovaţi de acest lucru. Lumea spune însă că au trecut deja 17 ani de la Revoluţie şi că e prea târziu. Problema e că Revoluţia nu a zdruncinat din temelii fosta conducere: pur şi simplu a căzut Ceauşescu, iar clasa politică veche s-a acomodat pe noile poziţii.

Consider că, în cazul acestor persoane, atitudinea cea mai înţeleaptă ar fi una similară celei adoptate de Sfântul Apostol Pavel, care iniţial i-a persecutat pe creştini, dar, după ce şi-a realizat greşeala, nu şi-a ascuns trecutul şi şi-a cerut iertare. Cei care pe timpul comunismului - din comoditate sau convingere - au pactizat, trebuie să recunoască şi să îşi ceară iertare. Nu trebuie să îi băgăm la puşcărie, dar nici să îi facem conducătorii ţării.

ROMPRES: Credeţi că astăzi Convenţia din 2000 ar reuşi să învingă în alegeri PSD?

Ion Diaconescu: La ora actuală, PSD este învins. Nu mai are majoritatea, are sub 20%. Cea mai puternică formaţiune e PD. Ideea e că atât democraţii cât şi liberalii au motive să ne accepte - respectând astfel recomandările Bruxelles-ului, deoarece noi am fost membri ai Internaţionalei Creştine încă din 1987, în clandestinitate. Însă şi cei de la Bruxelles sunt pragmatici şi ştiu că nu pot impune unui partid care are peste 30% obligaţia de a se alia cu altul mai slab.

Principiile democraţiei obligă ca toate hotărârile importante din cadrul partidului să fie luate prin votul majorităţii membrilor din forurile conducătoare. Numai astfel se asigură unitatea partidului. În cadrul şedinţelor se pot exprima tot felul de idei, dar se adoptă soluţia care a întrunit votul majorităţii şi care devine obligatorie pentru toţi membrii partidului.

Deci, în forurile interne ale partidului se pot susţine idei contrare, dar în cadrul public nu se prezintă decât soluţia aprobată de majoritate.

ROMPRES: Ce părere aveţi despre demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu?

Ion Diaconescu: Cred că a fost o greşeală, deoarece Băsescu a ieşit întărit din toată povestea. Cei care au iniţiat măsura aceasta ar fi trebuit să vadă mai întâi care este curentul de opinie. Desigur, sub raport legal, puteau să îl suspende, deşi Curtea Constituţională a fost de părere că Traian Băsescu nu a greşit cu nimic. De altfel, chiar şi acest lucru a contribuit la votul opiniei publice. Însă, din punct de vedere tactic, eu cred că a fost o greşeală.

ROMPRES: Credeţi că s-au făcut progrese reale în deconspirarea foştilor colaboratori ai Securităţii de către CNSAS?

Ion Diaconescu: Cred că da. Totuşi, parcă este un proces care se desfăşoară în etape. Există perioade în care subiectului i se acordă multă atenţie din partea presei, iar altele în care nici nu auzi să se vorbească despre CNSAS. Ştiu că există un transport masiv de dosare, probabil că e nevoie de timp pentru a le studia. Însă, lumea e mai degrabă sensibilă la aspecte economice, cum au fost cele legate de pensii sau cum vor fi problemele legate de agricultură.

ROMPRES: Cum priviţi o posibilă schimbare a sistemului de vot?

Ion Diaconescu: În ce priveşte sistemul de vot, cred că soluţia cea mai bună este una mixtă. Fiecare dintre variante - uninominal şi proporţional - are părţi bune, dar şi rele. Îmi amintesc faptul că, prin 1948, fiind în puşcărie, ne gândeam că într-un an de zile vom ieşi afară şi, desigur, aveam în vedere şi reformele constituţionale, organizarea alegerilor.

Iniţial am fost de părere că scrutinul ar trebui să fie uninominal, fiecare circumscripţie urmând să îşi aleagă un deputat. Însă ne-am dat seama că vor exista personalităţi importante, care ar putea aduna multe voturi la nivel naţional, dar care riscau să fie învinse în orice circumscripţie de cineva care are relaţii sau este foarte cunoscut pe plan local.

Din acest motiv, am optat pentru stabilirea unui număr de aleşi de către circumscripţiile locale şi a altuia de aleşi pe plan naţional - persoane care să reprezinte partidul.

De fapt, povestea aceasta cu legea electorală nu mi se pare capitală. Important este însă ca legea să fie respectată.

ROMPRES: Se discută mult în ultima vreme despre realizarea unei reforme constituţionale. Ce şanse credeţi că există pentru instaurarea unei monarhii constituţionale?

Ion Diaconescu: Eu am fost în 8 noiembrie 1945 în Piaţa Palatului şi am manifestat o noapte întreagă în favoarea regelui Mihai. Monarhia a fost în perioada regelui Carol I soluţia cea mai bună pentru ţară. În perioada regelui Carol al II-lea a ieşit în evidenţă faptul că regele are puteri prea mari şi este absolut necesar să se modifice Constituţia.

Regele Mihai I şi-a păstrat o popularitate importantă, dar, având în vedere că este o persoană în vârstă şi că tradiţia românească cere ca pe tron să fie un bărbat, trebuie rezolvată problema succesiunii la tron, dat fiind faptul că toţi copiii regelui sunt de sex feminin. Problema s-a discutat şi pe vremea lui Corneliu Coposu şi s-a concluzionat că numai după rezolvarea succesiunii la tron s-ar putea organiza un referendum cu şanse de reuşită privind reînscăunarea monarhiei.

ROMPRES: Care sunt proiectele dumneavoastră actuale?

Ion Diaconescu: La Sighet, închisoare în care au murit în chinuri Iuliu Maniu, Brătienii şi atâţia alţii dintre conducătorii acestei ţări, s-a reuşit prin eforturile supravieţuitorilor şi ale oamenilor de bine să se realizeze un memorial care să ţină treze în conştiinţa opiniei publice jertfele şi suferinţele îndurate.

După Revoluţie, vizitând împreună cu Corneliu Coposu închisoarea de la Râmnicu Sărat, unde noi şi atâţia alţii din prietenii noştri ne-am chinuit ani grei - teribil de lungi şi de amari - şi unde a murit în chinuri groaznice Ion Mihalache şi mulţi alţi luptători pentru crezul nostru, am luat hotărârea să facem şi aici un memorial care să vorbească generaţiilor viitoare despre aceste lupte şi suferinţe.
Am reuşit în decursul anilor să trecem clădirea fostei închisori pe lista monumentelor istorice, construcţia aflându-se acum în administrarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Am convingerea că prin impulsionarea noastră şi eforturile acestui Institut se va împlini visul nostru de a se realiza acest memorial de la Râmnicu Sărat.

Simt însă un gol sufletesc când văd partidul în situaţia aceasta de criză, deşi îmi dau seama că drumul pe care am mers este cel adevărat. Ştiu că s-au adus atâtea sacrificii şi că un uriaş capital moral a fost investit în această formaţiune - în condiţiile în care Maniu, Mihalache şi atâţia alţii au murit sau au îndurat chinuri groaznice în puşcărie.

PNŢCD a fost interzis de mai multe ori în îndelungata sa istorie, dar, în scurt timp, a reînviat, având la bază acest uriaş capital moral. Pe acest considerent îmi întemeiez convingerea că şi de data aceasta el va renaşte şi îşi va îndeplini iarăşi cu succes misiunea sa istorică în slujba acestui popor.