Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat reprezintă sinteza între tradiţie şi modernitate a mişcării creştin-democrate din România, fiind singurul partid autentic creştin-democrat din ţara noastră. În anul 1987 Partidul Naţional Ţărănesc, unul dintre protagoniştii de seamă ai făuririi României moderne, a fost înscris în ilegalitate de către Corneliu Coposu în Internaţionala Creştin-Democrată. La vechea denumire a fost adăugată sintagma „Creştin Democrat“, astfel că denumirea partidului a devenit Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, denumit în acest site PNŢCD.

Partidul Naţional Ţărănesc a luat naştere în anul 1926, prin fuziunea între Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu, şi Partidul Ţărănesc din vechiul Regat, condus de Ion Mihalache. Această unificare dintre partidul care a făurit România întregită din 1918 şi partidul susţinător al cauzei ţărăneşti a dat naştere unui partid deosebit de puternic şi de popular în rândul populaţiei româneşti, astfel că la alegerile din 1946, furate de comunişti, Partidul Naţional Ţărănesc a câştigat peste 70% din voturile valabil exprimate. Ulterior, în anul 1947, Partidul Naţional Ţărănesc a fost scos în afara legii de către bolşevici, iar liderii săi au fost arestaţi şi omorâţi în puşcăriile comuniste.

Era perioada „glorioasă“ când tânărul comunist Ion Iliescu (fiul comunistului Alexandru Iliescu şi actualul preşedinte de onoare al PSD) îşi făcea studiile la Institutul Energetic din Moscova (unde a ajuns cu ajutorul bolşevicei Ana Pauker), iar bolşevicul Silviu Brucan (născut Saul Bruckner, membru PCR de la 19 ani, botezat „profesorul“ de către Lucian Mândruţă la ProTV) cerea cu vehemenţă, în calitatea sa de secretar general de redacţie al ziarului bolşevic antiromânesc „Scînteia“, condamnarea la moarte a politicienilor Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu şi Corneliu Coposu, precum şi a unor ziarişti anticomunişti precum Radu Gyr şi Pamfil Şeicaru.

În perioada 1990-1995 liderul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a fost Corneliu Coposu, ucenic şi secretar politic al lui Iuliu Maniu până la 14 iulie 1947, când întreaga conducere a partidului a fost arestată. Coposu rămâne în arest preventiv timp de 9 ani, între 1947-1956, neputând fi acuzat de nimic din lipsă de probe. În anul 1956 i se intentează proces şi este condamnat pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale“. După 8 ani de regim sever de izolare între 1954-1962 la Râmnicu Sărat, Corneliu Coposu petrece 2 ani de domiciliu forţat în Bărăgan, la Călmăţui, comuna Rubla. Este pus în libertate abia în 1964, după 17 ani de detenţie.

La temelia doctrinară a PNŢCD se află morala creştină, regăsită în afirmaţiile Mântuitorului Iisus Hristos din Noul Testament. Iuliu Maniu, preşedintele martir al Partidului Naţional Ţărănesc, susţinea în urmă cu mulţi ani că România nu duce lipsă de oameni competenţi, ci de oameni de caracter: "... avem întâi nevoie de oameni de caracter şi oneşti şi numai pe urmă de oameni pricepuţi în conducerea treburilor publice; între un hoţ fără caracter, dar priceput şi între un om cinstit, dar mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri; (...) cum am putea noi astăzi, în calitatea noastră de conducători, să dăm cu piciorul acestor caractere şi să aşezăm peste ei pe toţi pungaşii care i-am dat afară?
Eu cât voi fi la conducerea partidului nu voi admite niciodată o astfel de blestemăţie".
(Iuliu Maniu - Dobreşti, 22 iulie 1944)
http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/615_iuliu_maniu_despre_blestematie/
Societatea românească se află într-o criză prelungită de oameni politici care să respecte morala creştină. PNŢCD vrea să fie o alternativă la actuala clasă politică din România.

Aflat în opoziţie în perioada 1990-1996, PNŢCD accede la guvernare în anul 1996 ca partid principal al Convenţiei Democrate Române (CDR). Cu toate că nu a deţinut toate pârghiile puterii politice, fiind doar liderul CDR, care la rândul său era parte din coaliţia mai largă CDR-USD-UDMR, PNŢCD a reuşit să reorienteze politica românească înspre Occident, începând negocierile de aderare la NATO şi UE, susţinând campania militară a NATO din fosta Iugoslavie şi promovând o serie de acţiuni şi legi anticomuniste („legea Lupu“ iniţiată de Vasile Lupu pentru restituirea proprietăţilor furate de comunişti, „legea Ticu“ promovată de Constantin Ticu Dumitrescu pentru deconspirarea Securităţii, reforma învăţământului iniţiată de ministrul Andrei Marga, reforma mineritului realizată de Victor Ciorbea, arestarea şi condamnarea lui Miron Cosma etc.).

Prima creştere economică din perioada postdecembristă a avut loc sub guvernarea CDR, prim ministru din partea PNŢCD fiind Mugur Isărescu. Cu toate că principalul său adversar politic, Partidul Democraţiei Sociale din România (fost FSN, actualmente PSD), s-a opus cu toată vehemenţa acţiunilor din Iugoslavia, PNŢCD a menţinut cu consecvenţă politica prooccidentală. Faptul acesta s-a concretizat pe de o parte în scăderea masivă de popularitate a PNŢCD şi, implicit, a CDR, iar pe de altă parte prin intrarea României în NATO în anul 2004 şi în UE în anul 2007.

Începând cu anul 2000 PNŢCD a devenit partid extraparlamentar, nereuşind să treacă pragul electoral de 5%. Preţul pentru politica prooccidentală, anticomunistă şi nonpopulistă a fost plătit cu vârf şi îndesat. Partidele provenite din fostul FSN (continuatorul PCR) şi anume PSD (condus la acea dată de fosila bolşevică Ion Iliescu) şi PD (condus la acea dată de către demolatorul CDR şi, implicit, al PNŢCD, Traian Băsescu), celelalte partide naţionalist-comuniste de genul PRM (condus de Corneliu Vadim-Tudor, fost poet de curte al lui Nicolae Ceauşescu), mass-media aservită puterii şi forţele obscure securisto-comuniste (omniprezente în societatea românească) au contribuit din plin la denigrarea PNŢCD şi a guvernării CDR de „tristă amintire“ din perioada 1996-2000. La căderea PNŢCD au contribuit şi forţele centrifuge din interior, generate de infiltraţi ai Securităţii şi tot soiul de oportunişti care ulterior au migrat spre partidele politice aflate la putere.

La Congresul din 21 ianuarie 2007 preşedinte al PNŢCD a fost ales d-l Marian Petre Miluţ, care şi-a propus ca împreună cu echipa pe care o conduce să ridice partidul la o cotă de cel puţin 5% din preferinţele electoratului. D-l Miluţ este un om de afaceri prosper şi, în acelaşi timp, preşedinte al Uniunii Patronatului din România. Se doreşte astfel modernizarea şi eficientizarea PNŢCD, pentru accederea în Parlamentul European şi în Parlamentul României.

Chemăm alături de noi pe toţi creştinii din România, care s-au săturat de minciună, hoţie, corupţie şi sărăcie spirituală. Dorim construirea unei Românii moderne, care să păşească în rândul naţiunilor civilizate din Europa nu pentru a primi ceva, ci pentru a dărui ceva lumii.

DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!